Bruxelles este capitala Belgiei, sediul guvernului și parlamentului federal, precum și a mai multor entități federale. De asemenea Bruxelles este una din cele trei capitale ale Uniunii Europene (împreună cu Luxemburg și Strasbourg), sediul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (OTAN), a Uniunii Europei Occidentale și a organizației Eurocontrol. Cele mai importante instituţii de decizie ale UE îşi au sediul la Bruxelles. Parlamentul European, legislativul Uniunii Europene şi singurul organ al UE ales în mod direct, îşi desfăşoară unele şedinţe la sediul de la Bruxelles (sediul principal al PE se află la Strasbourg), cei 751 de deputaţi reprezintă interesele celor aproximativ 500 de milioane de cetăţeni europeni din cele 28 de state membre. Parlamentarii sunt aleşi pe o perioadă de cinci ani de către alegătorii statelor membre începând cu anul 1979, anterior acestei date, deputaţii erau numiţi de parlamentul statele membre. Această fotografie a fost facută în Piața Mare (în franceză Grand Place), este piața centrală din oraș. Ea este înconjurată de casele breslelor, de primăria orașului, și de Casa Regală . Piața este cea mai importantă atracție turistică a orașului si este chiar foarte frumoasă. Ea măsoară 68×110 m, și este trecută în patrimoniul mondial UNESCO. A fost un trip foarte reușit când am fost în Belgia, am amintiri foarte frumoase de acolo.
Fiecare fotografie are povestea ei! #Venice
Fiecare fotografie are povestea ei! #Sardinia
Fiecare fotografie are povestea ei!#Brașov
5 comentarii
Arhiva comentariilor de pe vechiul blog. Comentariile noi sunt închise – îmi poți scrie oricând pe rețelele sociale.
M
mirela16
Ma bucur ca ti-a placut orasul Bruxelles. Eu am avut cateva tentative de a ajunge acolo, dar mereu a intervenit cate ceva si amanat plecarea in Belgia. Sper sa reusesc in viitorul apropiat😊
Coco Travelingautor
A fost distracție totală! Este frumos acolo, dar din păcate nu mai este sigur. 😑😐 Mulțumesc frumos!
M
mirela16
Asa este, acum Bruxelles nu mai este sigur, dar speram ca lucrurile sa revina la normal…
NI
nuti iancu
Ma bucur ca ai putut sa te deplasezi la Bruxelles,din pacate acum nu mai exista aceasta siguranta…Nici eu nu am ajuns pana acum Claudiu,iti multumesc pentru aceste informatii !
Coco Travelingautor
Da așa este, nu mai este sigur! Mie mi-a plăcut mult, am fost gașcă făină și chiar ne-am distrat! Mulțumesc frumos! 😊
Veneția este capitala provinciei cu același nume. Aici locuiesc peste 265.000 de suflete. Întregul oraș (și întreaga lagună) au fost declarate în 1979 patrimoniu al umanității de…
Definitely is one of the most popular tourist attraction in Europe. The capital and the largest city is Rome. The population is more than 60.92 million people. The climate is…
1. Este cel mai vechi parc național din Europa de Sud-Est și cel mai mare parc național din Croația. 2. Parcul național a fost înființat în 1949 și este situat în zona muntoasă…